Blogul despre nimic[urile care... care]

N-am mai scris de mult, stiu. De obicei fac asta cand imi umplu timpul cu diverse salbaticii, experimente, oameni si alte animale de gen. Which is the case si acum. Ma tin cu dintii de cursurile de dans, pentru ca e ceva ce mi-am dorit sa fac de cand eram mica, am descoperit niste muzica noua, niste oameni pe care ii stiam, dar pe care nu i-am cunoscut pana de curand si niste ganduri pe care nu le-am avut atat de des cum le am acum.
Un dor de duca inimaginabil, un dor de a face bine oricui si oricum in jurul meu, un dor de a pune pe picioare o afacere care sa-mi redea aripile, un dor de schimbare si un vis pe care nu stiu daca voi avea ocazia de a-l vedea vreodata implinit, legat de o anumita scoala unde nu stiu daca voi putea ajunge. Un dor fata de oameni pe care nu i-am mai vazut de ani buni, doar de dragul de a vedea daca si cum au mai crescut. Imi place evolutia, am observat-o de curand pe a mea mai in amanunt, pentru ca daca exista posibilitatea de a gandi si mai mult, iata ca de curand m-am uimit pe mine, da, se poate sa ai capul plin de si mai multe tampenii. Si, cum spuneam, imi place de mor sa urmaresc evolutia, intotdeauna m-au fascinat filmuletele gen Discovery, in care mi se arata cum creste o planta, ei bine, da, imi place sa vad ca oamenii de langa mine evolueaza, pt ca odata cu ei ma vad si pe mine si, ei, e un sentiment frumos. :)
Bine, exista si specimene pe care le vad cu tristete cum au ramas pe loc intr-un anumit punct din care refuza cu incapatanare sa iasa. Am vazut azi un film despre oameni tristi, oameni care au avut o deceptie peste care nu pot trece, era doar un film, dar happy-end-urile mi-au placut intotdeauna si, visatoare cum sunt, mi-au redat speranta ca exista si in realitate, ca oamenii chiar se indragostesc frumos si iremediabil, ca parintii chiar mor la batranete, dupa ce si-au crescut nepotii si si-au invatat chiar si stranepotii sa mearga, ca animalele have a mind of their own si ca in cele din urma toti avem speranta unei case cu peluza si gardulet alb, cu doi copii si un caine. si cu niste prieteni dragi, foarte dragi la care sa stii ca poti sa apelezi la 12 noaptea sau dupa o perioada in care n-ati mai vorbit. Sunt, desigur, si oameni care nu au asta ca obiectiv, dar m-am convins eu ca poti sa te zbati ca un chior la serviciu, tot un chior vei ramane daca seara ajungi acasa intr-o casa goala, daca n-ai de sarbatorit niciun Sfant, daca n-ai cui sa-i faci cadou de Craciun o pereche de sosete, etc.
Nici macar nu stiu de ce m-am apucat sa scriu despre astea, stiu doar ca am sentimentul ala minunat in care pur si simplu imi las degetele sa cante la pianul asta al cuvintelor, cu care ma astern pe tastatura in fata voastra si e genial, sa ma simt asa, goala si simpla in fata unor oameni pe care sunt sigura ca nu i-am vazut de mult. E ceva si cu voyeurismul asta, pentru ca asa il percep, ca pe o expunere, ca pe ceva periculos, constientizez, dar macar ma simt libera si ... na, libertatea mi-a placut intotdeauna. :)
De curand a inceput sa imi fie teama. Nu stiu de ce am panica asta, dar am tot felul de ganduri, ii povesteam ieri unei prietene ca ma gandesc la tot felul de situatii negative in care m-as putea afla, testand si imaginandu-mi reactii, incercand sa imi dau seama daca as mai fi acelasi om, daca as mai avea acelasi zambet, daca as mai avea aceleasi principii, daca as mai percepe corectitudinea la fel de puternic. Un gand simplu si, pe care daca tot l-am povestit cuiva, o sa vi-l spun si voua, mi s-a nazarit in bucataria de la serviciu, saptamana trecuta, cand bucata de friptura pe care o incalzeam a inceput sa zboare in bucatele si ma gandeam cum ar fi sa explodeze cuptorul cu microrunde suficient cat sa ma desfigureze, oare as mai avea acelasi serviciu, avand in vedere ca interactionez cu oameni, colegi/clienti, oare cei din jur m-ar putea privi, oare eu i-as putea privi fara sa stiu ca nu mai am acelasi zambet, oare mama ar plange mult pt fata ei pe care i-a placut mereu s-o stie ca e fata ei frumoasa si desteapta, oare as avea taria de caracter sa scot ceva bun si din asta, oare as pune mana si-as sustine mai cu tarie cauza unor oameni aflati intr-o situatie mai grava decat a mea, oare as capata noi perceptii, oare mi-as pierde din prieteni, oare as gasi altii, oare as innebuni, oare as fi mai fericita si mai recunoscatoare pentru ceea ce am?

Voi innebuni in curand, cel putin asa imi spune gandul care imi transmite ca fara oameni nu as putea trai, de aceea le multumesc acelor putini prieteni pe care am ales sa mi-i pastrez aproape, foarte aproape, high quality priceless people, asa cum denumeam mai demult o fotografie de la Revelion. Totusi, nici lor uite ca nu le spun nici jumatate din ce am in cap, iar celui ce mi-a spus ca si-ar dori sa vada mai mult haos in mine, asa cum eram odata, uite-l, e colorat in mii de tonuri ale intregului spectru de culori, e in dungi si in buline, si in ganduri si in oameni si in cuvinte pe care aleg sa le spun sau nu, in sunete si in mirosuri.

Pentru asta seara, chitara lui Eric Clapton, tonuri de albastru in sufletul meu ... si pijamaua mea cu "ciurici". :)

Eric Clapton - Double Trouble

Povestea mamei lui Teo

Astazi am demarat o campanie de strangere de fonduri pt a sprijini un ONG, printre colegii mei de serviciu, suficient de multi la numar pt a face o treaba asa cum trebuie. Campania se desfasoara pana la sf lunii noiembrie, iar la sfarsitul acesteia, suma adunata va fi dublata de catre Fundatia Unidea si donata Fundatiei Copii in Dificultate si Centrului Sf Mihail pt copii cu autism, din Bucuresti.

Daca vreti sa sprijiniti campania, va rog sa ma contactati pe e-mail la miezurau @ gmail . com
Si mai bine ar fi daca, pe langa donatii, ati imprastia vorba despre ea, ca sa fim cat mai multi.

Va las in continuare textul primului e-mail pe care l-am trimis astazi catre peste 3000 oameni.

Dragii mei,

Am stat mult sa gandesc o introducere pentru acest e-mail. Nu mi-a venit in minte decat ideea ca nicio imagine nu imi provoaca mai multa emotie decat aceea a unei mame care isi apara puiul.

Teo – in imaginea alaturata – este copilul unei mame care lupta pentru puiul sau, pentru ca uneori cursul vietii nu ne pune la dispozitie cele mai frumoase variante din care sa alegem.

Mama lui Teo are un copil care sufera de autism.

Definitia spune ca autismul este o boala caracterizata de scaderea capacitatii de a interactiona pe plan social si de a comunica, de comportament stereotip si repetitiv, cu simptome ce se manifesta de obicei inaintea varstei de 3 ani. Aproximativ 75% din indivizii afectati manifesta si handicap mintal.
Dar definitia unei mame care are un copil autist nu se va gasi in niciun dictionar de specialitate. Asadar, dragi [viitori] parinti, va prezint in continuare ... povestea unei mame ... despre copilul sau:


“Povestea lui Teo

Teo are 5 ani si jumatate si, la prima vedere, este un copil obisnuit, care debordeaza de energie.
La varsta de trei ani a fost insa diagnosticat cu tulburari din spectrul autist. Initial, medicul neuropsihiatru care l-a vazut a spus ca are doar o problema de intarziere a limbajului, prescriindu-i tratament medical. Desi a urmat acest tratament, situatia lui Teo nu s-a inbunatatit deloc si atunci am inceput sa ne punem serioase semne de intrebare.
Am mers la un alt medic, la spitalul "Alexandru Obregia" care, in urma consultului, ne-a spus ce probleme are Teo si ce putem face ca sa-l ajutam. Daca pana in acel moment autismul reprezenta pentru noi o notiune despre care auzisem intamplator, intr-un film, de atunci am inceput sa cautam si sa devoram absolut orice informatie despre aceasta afectiune.
La trei ani si jumatate, Teo a inceput terapia ABA [= Applied Behaviour Analysis – terapie desfasurata pe o perioada de mai multi ani cu scopul de a corecta deficiente de invatare si comportament] la Centrul Sf Mihail; 5 ore pe zi, care, desi insuficiente pentru el, dau rezultate bune. Imediat s-a remarcat o evolutie favorabila pe partea de socializare, indemanare, atentie, receptivitate. Din pacate, pe partea de limbaj inca nu se vedeau progrese considerabile, dar eram pe un drum bun, incepuse sa spuna cuvinte monosilabice si litere. Dupa un an, a realizat progrese spectaculoase pentru noi, normale pentru alti copii. Ne bucuram enorm pentru fiecare cuvant nou insusit, pentru fiecare activitate noua pe care a invatat-o, pentru fiecare propozitie rostita, pentru fiecare poezie invatata.
In centru are loc saptamanal, in programul de socializare, o iesire in afara acestuia, in natura, pentru a se adapta la mediul exterior. Si aici au avut loc progrese considerabile, Teo nu se mai sperie, nu mai tipa si nu mai fuge cand este inconjurat de oameni multi in centrele comerciale sau in parcuri. Acum, desi nu vorbeste bine, arata cu degetul atunci cand doreste ceva, e atras de lucruri noi pe care le invata si a invatat sa comunice prin sistemul PECS (prin imagini).
Toata aceasta perioada a insemnat insa pentru noi o suma de ganduri negative si un manunchi de sperante pe care nu credeam ca le voi vedea vreodata indeplinite. Treptat, am inceput sa renuntam la "De ce?" si sa ne intrebam permanent "Ce putem face pentru a-l ajuta pe Teo?". La aceasta intrebare ne straduim din rasputeri sa raspundem doar noi, parintii si o echipa de tineri devotati, specialistii din cadrul Centrului Sf Mihail, carora tin sa le multumesc din tot sufletul pentru munca depusa si pentru rabdarea imensa de care dau dovada cu fiecare copil in parte.
Acum am un singur gand, cel mai puternic gand pe care l-am avut vreodata ... progresele si potentialul lui Teo ne indreptatesc si ne obliga sa luptam si sa speram in continuare, pentru a-l ajuta sa aiba o viata normala.

Mama lui Teo”

Fundatia "Copii in Dificultate" este o organizatie non-profit, filiala a fundatiei "Children in Distress" din Marea Britanie. Misiunea sa este aceea de a oferi dragoste si ingrjire profesionala copiilor abandonati, suferinzi de boli incurabile sau in stadii terminale, sau infectii cu HIV/SIDA.
Centrul "Sf Mihail” pentru copii cu autism este deservit de o echipa de specialisti alcatuita din psihologi, psihopedagogi, pedagogi de recuperare, care aplica cele mai noi metode si tehnici (ABA, PECS, TEACCH) in educatia si recuperarea copiilor cu tulburari din spectrul autist.

Sprijina initiativa Fundatiei CID si ajuta mai multi parinti sa isi vada sperantele indeplinite!
Ajuta 85 de copii cu autism sa mearga la scoala!

Mail scurt si la obiect, pff

Am primit mail de ziua mea, trimis probabil automat de pe unul din site-urile unde am cont:

La multi ani, Ioana !

10 lucruri pe care Echipa ......... ti le doreste de ziua ta...

Sa fii iubit!
Sa primesti o marire de salariu
Sa primesti un Ferrari rosu
Sa petreci pana dimineata cu prietenii
Sa fii marele campion la jocuri!
Sa scapi de bicicleta veche din garaj!
Sa ai parte numai de vesti bune!
Sa ai numai amintiri frumoase
Sa ai o casa mare

La Multi Ani!

Multumesc. Si eu imi doresc lucruri materiale si distractii in proportie de 90%, v-ati dat seama imediat. De sanatate sa nu ziceti nimic, ca e cliseu. Of, oamenii.

marti, 13

Daca m-ar auzi mama... ar spune ca mai am 10 ore jumate pana se face vremea. Avem noi ceva cu chestiile exacte, si mama si tata si eu, nush ce-o fi, dar ne plac lucrurile frumos facute. Asa cum am primit eu ceva in seara asta, ceva al meu si numai al meu, am primit o stea care imi poarta numele in Ursa Mica, iar steaua se mai numeste si UrsuMic si am primit-o de la Ursu, cadou de ziua mea, pe langa alte geeky stuff which I absolutely love si chestii de familie, cum a zis Codrutz, halat de baie roz, etc :))
Si ideea e ca e primul an care ma prinde trista de ziua mea, desi tristetea e o chestie destul de sus si imi place sa cred ca nu o ating, desi cine stie ce-o mai fi si pe interior pe acolo, am adunat atatia oameni, culori, mirosuri si sunete incat nu mai stiu pe unde sunt eu, daca-mi mai apartin sau m-am indragostit asa orbeste de tot ce-am gasit frumos pe lumea asta, cert e ca pana la 25 de ani am acumulat ceva chestii si uite ca eu nici macar nu ii simt ca au venit, serios, imi pare tare rau ca nu-i astept cu asa nerabdare cum ii asteptam pe cei mai mici in alti ani... e primul an cand nu simt ca vine ziua mea, cand nu stiu ce o sa fac, daca ziua mea va fi inca o zi de marti, daca o sa rad, daca o sa plang de fericire sau nu, daca am de alergat, de facut vizite la clienti sau in HO, daca am timp sa pregatesc ziua de miercuri, daca o sa reusesc sa ma bucur de pupaturile de la prajituri. Si pe langa toate astea, am uitat de oamenii mei, nu stiu unde o sa-i duc pe ai mei si pe ai lui maine seara, daca sa-i surprind cu ceva Festival 39 sau daca o sa stau peste program sa termin proiectul care arde, nici macar nu mi-am pregatit haine dragute ca in alti ani, nici nu stiu decat ca imi doresc ca oamenii pe care ii iubesc sa-mi fie alaturi, unul din ei langa mine bine de tot, la serviciu, altul cu sufletul, tocmai din India, alti 3 la serviciile lor si cu inimile calare pe mailul de munca, mama si tata, mama si tatal lui, si Mendi si Codrutz si Horia si e deja 12 si pe mine m-a prins scriind, ascultand U2 si gandindu-ma la oamenii care ma fac fericita, alaturi de care vreau sa-mi traiesc tinereti si ierni si apusuri si betii la rasarit de soare si copii si zambete si clipe frumoase si unice, cand ei stiu ca ii iubesc, chiar daca eu le spun foarte rar sau niciodata, ei stiu, iar eu... ma bucur de voi si va multumesc. 25 :)


PS: imaginile sunt de sambata, de la cariera de piatra Lespezi, via aparatul meu + Codrutz + eu. Culorile toamnei, asa cum am zis, frumoasa luna ne-am ales sa ne nastem! :)

Balanta all the way ... : )

Da, it`s that time of the year, cand am de sunat vreo 40 Balante... : )
La multi ani, oamenilor, anul asta am cam uitat de unii dintre voi si-mi pare rau, dar daca am stiut vreodata ca existati si ca sunteti Balante, atunci sa aveti parte de cele bune si de cele mai bune, sa fiti sanatosi si cu zambetul pe buze, iar restul ... sa vina de la sine! :)

>:D<

Donare maine!

Horia a zis!

"Vineri vom merge la donare în Bucureşti, la Centrul de Transfuzie Sanguină din Str. Constantin Caracaş 2-8. Cine vrea să vină este aşteptat la City Grill Victoriei la 7:30, cu micul dejun în stomac şi măcar 6 ore de somn.

Dacă vreţi să veniţi, aruncaţi şi un ochi peste chestionarul de la donare, ca să nu aveţi surprize acolo.

Cine nu e din Bucureşti şi vrea să doneze poate să îşi încerce norocul la Centrul din zona lui (ei)."


Poate reusiti sa ajungeti, ar fi un bine facut. :)

:deci nu:

Din categoria "asa nu"...

Nane - Ca O Stea

... asa nu! :))

yo, Speedy Gonzales! : ))

Azi, galagia dracului.
Dupa ce ca am ajuns la serviciu la 10, din varii motive, deci am avut acelasi volum de munca, maybe more, intr-un cadru temporal scurtat, uite cum pe la 3 se aud claxoane si ma apuca dracii. Avem geamurile inspre o intersectie maricica, unde pe langa cele 2-3 busituri pe care le auzim saptamanal, zilnic se gasesc amar de multi cretini care claxoneaza de mama focului - in mod deosebit cand vreun vatman mai ametit blocheaza tot si sa vezi distractia dracului atunci.
Cateodata se mai gaseste vreunul din bravii nostri spartani sa arunce un ochi pe geam dupa vreo fusta scurta care sa traverseze in graba trecerea de pietoni, mai o caprioara, mai o gasculita si alte asemenea exemplare imbracate prea putin/subtire si prea pe tocuri, acelea denumite odata demult "cursu`, baieti, a crescut cursu`!". Noi, fetele voastre, speram sa revina curentul, erati simpatici. :)
E, azi, o apuca pe Mireille sa arunce si ea cu ochiu` peste geam, ca sa vaza ce-i domne cu galajia `ceea si-o aud c-o pufneste un ras isteric. Zic, ce-i?, la care ea se opreste nitel si zice: e o inmormantare! Si rade in continuare. Ma gandesc putin ca fata a luat-o razna din pricina ritmului infernal de munca si astept rabdatoare sa continue, fiind convinsa ca exista si urmarea. Si era. Motivul amuzamentului sau se reflecta in faptul ca mortul cu cosciug cu tot se aflau intr-o masina de curierat rapid, iar ea se intreba unde s-o grabi s-ajunga. : ))

Da, miercuri a fost mai bine decat marti si mai bine decat luni, in mod evident. Dar marti macar am fost la teatru si a fost dragut. :)

ia gata, bah

The Beatles - Here Comes the Sun

This is, like, MY SONG! Pentru ca de cand am descoperit-o, cu ajutorul unui domn drag, am senzatia ca mi se canta mie; mai mult ca sigur pentru ca inceputul cu "little darling" imi suna fantastic de cald si de potrivit mie, care sunt mica, see, si care sunt rasfatata, daca nu de ceilalti, atunci las` ca ma descurc eu : ) ... si ...
pentru ca merit : )

textul fara punct. asta pana azi, desigur

Ma gandeam asa, ce weekend fantastic si plin de oameni dragi si foarte dragi am putut sa am, l-am inceput de vineri cu un drum pana la Ateneu, cu buna si vesela mea Mireille, apoi am tzopait vesela pana pe Motoare si m-am vazut cu niste Crengi vesele, rasa 12H, promotia 2003 - va pupa fata :) - unde am baut Bacardi Lime de care mi-era pofta, pt ca niciodata n-au pe nicaieri, au numai din ala nasol, de portocale, sambata am alergat cu LeeLee dupa cadou pt Blonda si m-am dus pana la tata sa-mi schimbe un cauciuc de pe fata cu unu de pe spate, ca asa mi-e drag de orasul asta si de cacaturile lui de canale si de borduri nefinisate - am vrut martea trecuta sa ocolesc o groapa formata in dreptul unui canal si am luat cu roata o bordura nefinisata si foarte colturoasa, care mi-a rupt o bucata din cauciuc, apoi am ajuns la Blonda in Pasha pe la 6jumate si pe seara ne-am hotarat sa ramanem sa si dansam - muzica nu m-a incantat f tare, e ca-n orice club de fitze, house si haos romanesc, gen Ina si foarte originala bucata de la ora 1-2 cu mix rock`n`nroll, dar locul si oamenii mei mi-au placut mult, asa ca am plecat de acolo pe la un 3, iar duminica m-am trezit devreme si am vrut sa-l duc pe Codrutz pan` la muzeu, ii promisesem ca mergem sa vedem expozitia de motociclete de la Muzeul de Istorie si numa` bine ca era inchis, pt ca fusese deschis noaptea, asa ca am luat-o agale spre Valea Regilor si ne-am oprit si-am lenevit la o narghilea cu gust de pepene galben si-am vorbit 3 ore, ca doua Balante veritabile ce suntem si p-orma m-am intalnit cu Ana care a venit tocmai din Japonia si mai erau si Jimmy si Laura si am baut un Latte Macchiatto la Festival 39, unde in urechi imi plutea un jazz demential si pe urma am dus-o pe Ana acasa, pt ca era tarziu si ea m-a intrebat "da` nu ti-e teama sa conduci in orasul asta, uite ce nebuni sunt" si eu am zis ca asta e, ma obisnuiesc si am ajuns acasa la Ursul meu ranit, care de vreo saptamana si ceva e cu un picior in gips, pt ca a fost animal cuminte si a jucat fotbal cu ba`etii si mi-e mila de el, ca e baiat bun si nu merita sa-l doara, dar il iubesc si o sa se faca bine, asa ca am adormit linistita,

am scris textul asta ascultand din nou Muse - Hysteria pe repeat, dar in continuare ascultati melodia urmatoare in timp ce cititi ce-i mai jos si-o sa intelegeti cum se pune punct,

Yonderboi - Soulbitch
,

pentru ca, da, azi a fost luni, iar luni la ora 9 MZU al meu a fost ranit, am oprit la o trecere de pietoni si franele celui din spate l-au transformat in sanie si pe mine in nush ce, bine ca tantia de pe trecere e intreaga si nevatamata si uite cum am pierdut juma de zi cu constatari si drumuri si pe urma am ajuns la serviciu si am avut sedinta, unde am intrat nervoasa si cred ca am tipat la sefa mea, fara sa aiba omul vreo vina pt ziua mea nenorocita si am plecat la 7jumate de acolo, cu durere de cap si nu am ajuns nici la dansuri, cu care mi-am mai dres niste dureri din astea de cap in ultimul timp and my smile is kinda ruined, dar imi tot zic ca ma pun eu la loc pe picioare si de fapt stiu ca am nevoie de un real concediu de odihna, fara chestii de vizitat, fara oameni prea multi cu care sa ma intretin la vorba, fara internet, doar sa ma duc la bunici cu 3kile de carti si-un ipod plin cu muzica noua si sa ma intorc alt om,
punct :(

a 8a C sau proba de 50m viteza la care eram ultima :)

Incerc sa dau de niste oameni, care sa se potriveasca profilului urmator:
- nascuti in `83 - `85;
- Bucuresti, Sc Generala nr 79, promotia `99;
- a 8a C - "C"ea mai tare, dooh! :D

Se numesc asa:
- Andreea BALASAN;
- Andreea-Iulia BURGHEL;
- Ioana CHETU;
- Marius IANUC;
- Mariana LERA;
- Laura MIHAI;
- Lileta MATEI;
- Adrian NEAGU;
- Andrei NEDELCU;
- gemenele Monica si Rodica PATRU;
- Radu TAVSANCE;
- Cristina TOMA.

Pentru aceia dintre voi smarter than the average bear, ati ghicit, reuniune de clasa. Si de ei nu dam de nicio culoare - batranul Google ne-a dat doar pe cei 3 italici de mai sus, dar de care nu suntem siguri si asteptam confirmarea.
Acestea fiind comunicate voua, by all powers combined, hit me with your best shot: cunoasteti ... ati auzit de ei ... s-au maritat si au alt nume ... sunt faimosi? - am fost in aceeasi clasa, cunosc vedete! :D, orice semn de viata astept de la ei, iar daca puteti sa-mi dati si date de contact, astept pe binecunoscuta adresa de mail: miezurau CoadaDeMaimutzikaJmen gmail punct com :)

Traiti sanatosi pt orice ajutor! :*

People strange

Doamne cati oameni ciudati am in jurul meu. Adica vad statusuri de messenger, poze pe facebook, obsesii, ironii si injuraturi, oameni buni, viata asta e numai una, oricat de cliseistic ar suna, reveniti-va dracului la realitate, nu sta nimeni dupa fundul vostru, sa va traiti voi vietile astea nenorocite!
Ca veni vorba de obsedati, stiti cat imi plac mie oamenii. Ei bine, azi mi s-a pus pata pe vechimea relatiilor de prietenie pe care le am, de ce am pierdut niste oameni, de ce cu altii nu sunt prietena, de ce acele fete care-mi sunt prietene foarte bune nu-mi sunt alaturi decat de 10 ani si de foarte putine ori pe an, de ce o parte din colegii de generala inca se intalnesc la zilele de nastere, iar eu n-am pastrat legatura cu niciunul dintre ei - felicitari, bai, sunteti jmen, realizez acum ca exista o explicatie si pt indepartarea mea, dar abia astept sa va revad, as promissed :), de ce mi-e dor din nou de Ghizi si taberele lor, de ce traiesc totul prin prisma prieteniilor de moment, de ce din fiecare loc din care plec nu raman decat cu foarte putin, de ce te uiti la mine cu ochii astia tristi si goi ... :) ?

Voua, hm, e ok, sa va fie mai mult decat clar ca stiu raspunsurile acestor intrebari, este mai mult decat evident ca simtul meu organizatoric are ordonate in creieri fisete intregi de dosarele cu intrebari si raspunsurile lor, asezate alfabetic, sortate dupa culoarea cotorului dosarului, fiecare culoare fiind aferenta cate unei perioade din aceasta scurta viata pe care am avut-o de trait pana acum... Dar voiam sa ma laud, pentru ca am prieteni putini, dar foarte buni, ca am cunoscut o gramada de oameni si ca m-am integrat foarte bine in orice grup mi-a fost dat sa intru, ca m-am inconjurat de oameni geniali, tot putini, dar extraordinar de buni, ca i-am invatat pe alti oameni pe de rost si ca m-am bucurat de ideile, gandurile si sentimentele a catorva dintre ei, tot putini si ei, dar cei mai buni ... si ma mai laud ca am invatat de la oameni sa iubesc culori, idei, locuri, sunete, mirosuri, atingerile pielii umane si tot ce pot oferi simturile unui om ... si mai stiu ca am iubit de fiecare data, indiferent cum privesti iubirea, asa cum o vede un parinte, o prietena, o amanta, o logodnica, un aparator al naturii si-al parerilor proprii, un copil ...

PS: Muse - Hysteria

Eu oricum ma simt mai bine. :)

Weiiiiirdoooo, echo : ))

Cateva lucruri ciudate mi se intampla zilele astea.

Ieri seara ne-a intrat o pisica in casa, din scara blocului. Da, de vreo 2 luni nu mai stau la ai mei, ci stau cu Ursu - o masura temporara, pana terminam cu renovarea. :) Si cand a dus el gunoiul si a lasat usa intredeschisa, tzup!, matza straina care sta prin fata blocului de vreo 2 zile, la noi in casa. A mirosit gagiul, ca era un motanache, toaaaata casa, precum o pisica ce se respecta, apoi nu mai pleca de langa mine, desi i-am dat sa manance in bucatarie, daca ma duceam eu undeva, si pisica dupa mine. I should know better, asa fac pisicile, se lipesc de oameni si ... nu mai pleaca din sufletul lor. A dus-o Ursu` in fata blocului, poate o gaseste stapanul, pt ca era o matza tigrata, ingrijita si frumoasa, sigur era a cuiva, dar niciun vecin din bloc nu si-a recunoscut-o. Azi n-am mai vazut-o, poate a avut noroc. :)
In seara asta eram toti trei in bucatarie, am mancat tacticosi, Ursu ciorbitza de la mama, noi cate-o salata, ca fetele, apoi am spalat vasele. Si p-orma, POC, un castron cade de pe scurgatorul de vase pe podea, langa piciorul meu ... s-a facut tzandarile cele mai tzandari, jur, s-a imprastiat prin toata bucataria, iar eu am o zgarietura de la un ciob - ei inca fac misto de mine, e o zgarietura mica, dar m-am speriat, plus ca si eu sunt mica, la dracu. :))
Azi am avut cateva momente in care m-am speriat de mine, nu eram in stare sa articulez cuvintele, eram la serviciu si incercam sa fac misto de un coleg si nu reuseam sa-mi termin cuvintele, eram ceva de genul " esti un dobi...pflablabaa..." :| . Apoi am stat alte cateva minute sa caut forma potrivita a "extinzandu-se", nu vreti sa stiti cate variante i-am gasit. :))

Sa nu mai zic ca am rugat un coleg sa-mi cumpere un croissant cu cioco MAX si am uitat de el in sertar ... asta chiar ca e ciudat! :)))

Revenind, am un mood ciudat de cateva zile. Si, de cand citesc Parfumul lui Suskind, la recomandarea deja celebrului meu mare prieten si care cara lucruri, Codrutz : )), parca nici de mirosuri nu ma mai apropii asa de tare, ca parca mi-e teama sa nu ma transform intr-un psihopat. :)) Oricum nu le mai simt, ca de la pranz ma incearca o raceala si ab ragit si ab muci [stiu, stiu, on a need to know basis, bla, bla, etc : ))].

In fine, maine munca si seara Cohen [:X] si pe urma Runcuuuuuuuuuu, avec les amis, oui, oui, - ca sa parafrazez un coleg caruia i-am raspuns la telefon cu Oui: "em ... bonjour, je suis Rouge! :D". Si pe el chiar asa-l cheama. : ))


Weekend placut si va las cu Michael - am fost la 3 concerte mai maricele vara asta, Basement Jaxx la Arene, Sensation la Amsterdam si Madonna la Izvor [lol] si la toate am avut parte de tribut Michael, cu aceeasi melodie - o sa incep sa cred ca e acelasi moment de tribut, exact la fel, peste tot, ca parca saracu` a avut numai melodia asta...

Cheers, amicilor! :)

Maturitate audio [?]

Din domeniul foarte bine cunoscut pana acum: people change.
Daca atunci cand i-am cunoscut pe Urs si apoi pe a lui sora, Pishku, ei erau consumatori de electronic-shit si minuni apropiate, gen Digweed, par example, iar eu eram inca rapperitzo-rockeritzo-smth hippie in the middle-like, iata cum Ursu e mare rocker brit acuma, Pishku asculta vesela Mugur de Fluier in camera de langa, iar eu visez audio la Sis cu a lor Trumpets, muzica de Ibiza de anul trecut. Nu mai pun ca am fost foarte entuziasmata ca plec la Sensation, iar ei nu. : ))
Nu e panica, Last FM-ul meu poate dovedi oricand ca inca stiu ce e aia muzica frumoasa, dar oricum am asa un zambet in coltul gurii. Am crescut, gustam din toate sa vedem ce si cum, ne facem mari. :)

Va las cu zbenguiala mea:

Sis - Trumpet [Original Mix]
[sariti la min 0.35 :D]